Diaconescu ne-a făcut de Caracal

Diaconescu ne-a făcut de Caracal
Publicat: 02/10/2012, 11:01
Actualizat: 12/07/2016, 20:04

Eu zic că dacă nu s-ar fi grăbit PDSR (PSD) și CDR să „privatizeze” țara la tonă de fier vechi, în zorii democrației – pe sistemul „Nu ne vindem țara; o dăm moca la băieți” – Dan Diaconescu ar fi ajuns azi la 372% în preferințele electoratului.

Ce să mai vorbim… Omul a apărut în „schemă” ca o răzbunare a tuturor răutăcismelor istorice, vizavi de umilirea de către noi, ceștilalți, „deștepții”, a „bieților” caracaleni. Eu încep să cred sincer că, de fapt, ăsta e rolul lui Diaconescu pe pământ – să-i scoată pe caracaleni din bancurile cu proști.

Un caracalean, „un țăran prost ca mine”, după cum se prezintă DDD, ne-a dat circ pe pâine la toată nația vreo două-trei săptămâni, iar noi – guvernul, presa, populația și melomanul Vulpescu – am înghițit prosteala pe nemestecate. Ne uitam magnetizați cum își bate omul joc de noi, făcându-ne că-l studiem, iar el făcea piața la procente. Să-i dea Dumnezeu sănătate că a cerut să marce banul mai devreme și nu chiar la soroc, așa cum spune legea – până cel mai târziu în momentul în care intră preopinentul în posesia acțiunilor -, că ne ținea cu ochii beliți la „micile ecrane”, vorba PNL-ului, ca pe electoratul lui captiv: ne dădea show mamut și diurn până în primăvara lui 2013, pe modelul „Elodia by night”.

Acuma, sigur că se pune problema „ce învățăminte am tras noi de aici?!”. Ia să vedem!

Unu, că să nu mai procedăm așa cum a procedat o șleahtă de politicieni corupți, care a pus țara pe butuci timp de 22 de ani, căpușând, folosind, distrugând și vânzând, în final, industraia „energofagă” la fier vechi, prin tot felul de licitații mânărite, de s-au scufundat navele transportoare în apele Constanței, de încărcate ce erau.

Doi, că să nu ne mai batem joc de firme și privatizări – implicit de viața angajaților și a familiilor lor – așa cum a făcut șleahta de politicieni corupți, distrugând mii de întreprinderi în ultimii 22 de ani, iar pe cele cinci rămase să le privatizăm corect, ca un exemplu că „se poate și normal”.

Trei, că să nu se mai ocupe de privatizările astea cinci – care urmează – abulicii ăia vechi, care au făcut parte din șleahta de politicieni corupți, dar nici Ponta, Chițoiu, Vulpescu, cu tot neamul lor, pentru că tot o mânărie și un fiasco vor fi.

Patru, că să-i spună cineva premierului că după ce el și guvernul lui nu sunt în stare să organizeze licitații cu sorți de izbândă, n-ar trebui să mai și oprească, ilegal și penibil, întregul proces, cu trei ore înainte de moartea lui naturală, pentru că nu mai scăpăm de caracalean pănâ la sfârșitul lumii.

Cinci, că, în general, oricât ai fi de arogant și de plin de tine, prostia se plătește. Mai grav este că, dacă în cazul lui Diaconescu se plătește din banii lui, în cazul lui Ponta se plătește din banii nației.

Așa că d-aia îl saltă în procente poporul lui captiv pe „iluzionist” – pentru că merge pe sârmă și scoate porumbei din joben… Ca Siminică.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...